Ți-a fost dat sa știi secretul

             

      Era o zi de iarna, soarele stralucitor incerca sa ne incalzeasca umpic fețele si sa ne faca sa zambim. O zi in care m-am trezit devreme nu pentru a sarbatorii Valentines Day , pregatindu-ma pentru un drum cunoscut, dar totusi nestiind ce lectie imi va pregati. Ajunsi la locul mult asteptat, toate planurile aveau sa fie implinite asa cum imi doream.
                 Dintr-o parte in alta, dintr-un colț in altul, trotuarul se sătura de picioarele noastre mărșăluinde. In sfarsit am ajuns sa imi odihnesc sufletul si gandurile... Un ecran mare se afla in fața mea, doi nebuni in dreapta mea lasand imaginile sa ne rascoale mintea... Am plecat de acolo dezorientat, dar pregatit sa observ ceva fara ca eu sa imi dau seama. Pe la sfarsitul zilei, cu mainile si spatele incarcate, afara, sub razele soarelui mi-a fost dat sa descopar unele secrete. Ceva ce multi oameni in agonia lor nu au timp sa priveasca si sa se gandeasca. M-am asezat pe banca rece, in fața unui loc in care multi oameni isi aratau figurile si starea lor... Doar ca... Ei nu stiau ca cineva îi priveste si îi citeste. Intr-un singur loc se intalneau mai multe emoții, multe suspine, multe rasuflari de eliberare a gandurilor, multe fețe ingrijorate sau bucuroase. Ochii unora pur si simplu sclipeau de bucurie, altii se bucurau din plin de persoana de langa ei si de tot ceea ce ii inconjoara... Dar, am vazut si intunericul ce iesea prin pleoapele multimii, tristețea copiilor nebagați in seama de parintii lor, framantarile parinților ce puneau un zid negru in ochi, nevazand micuții lor ca au nevoie de afectiune, dragoste si atentie. In fiecare colț mirosul de droguri iți dadeau ochii peste cap, insa nu doar mirosul drogurilor ci si mirosul sufletului, un suflet pierdut, un suflet in care nu mai vedeai nici o speranta, nu vedeau nici un viitor,un suflet putred. Tot ceea ce aveai putere sa vezi era urmatoarea secunda in care s-ar putea sa mori sau, amețit fiind sa fi strivit sub cauciucurile nemiloase ce gonesc strazile.
                   Atunci m-am intrebat... Aceasta este lumea in care traim? O lume atat de pierduta. O lume in care treci pe strada si nu vezi ca cineva moare langa tine, nu ai puterea sa citesti privirile oamenilor, o lume infectata de crima, razboi, droguri si in care nimic nu e gratis. O lume in care oricare ar fi scopul tau in viata la un moment dat te vei pierde, incercand din rasputeri sa iți gasesti drumul din nou. Spre surprinderea mea, printre toate fețele triste si lovite de tren am observat ca totusi mai exista o pată de speranta. Am vazut ca exista oameni care desi sunt ingrijorati si tristi, stiu sa dea o mana de ajutor unui strain fara sa ceara ceva inapoi. Acel moment, a fost intiparit in mintea multora, dar oare va avea puterea de a schimba atitudinea lor? Asta nu vom sti niciodata. Ceea ce stim este ca oricat de amagiți vor fi oamenii, ei vor primi speranta cu fiecare zambet si cu fiecare fapta buna oferita. Nu te obosi sa dai speranta cuiva! Gandeste-te ca un om ar depinde de zambetul tau, daca zambesti, nu isi va lua viata, daca vei ezita, el va fi ca un combustibil pus pe focul eternitații.


Peace& Love& Smile !!