Te-am pierdut !

           

          Astazi... Astazi am facut ceva ce trebuia facut de mult. Ceva ce mintea nedecisa ma impiedica. Astazi am facut curat... Am luat toate lucrurile rand pe rand, le-am intors, le-am rasucit, iar apoi le-am pus in ordine. Am luat praful de pe inima, am sters cu peria urmele depuse pe covor, am scos afara tot ceea ce nu imi trebuia. Am aruncat la gunoi, in infinita prapastie toate resturile, toate minciunile dureroase, toate incertitudinile false, tot ceea ce imi dadea dureri de cap, dureri de inima si punea un lacat pe imaginatia mea, tot ceea ce imi indeparta ținta vieții tot mai mult. Am aerisit sufletul si l-am umplut cu miresme foarte rare, miresme ce iti aduc inapoi zambetul pe buze, miresme ce dau culoare vietii, miresme pe care nu le gasesti doar daca esti dispus sa renunti la ceea ce te raneste.
               Facand curat, am incercat sa te gasesc... Te-am cautat intr-un colt intunecat, insa nu te-am gasit. M-am dus, m-am asezat langa fereastra, dar nici acolo nu te-am gasit desi probabil ai evadat din incaperea mea. Apoi, am iesit afara, si in mine ardea tot mai mult dorinta de a te gasi... Am cautat pana la radacinile copacilor, pana la ultimul fir de iarba, printre trandafirii rosii, chiar si printre papadii, dar cred ca un vant neasteptat, te-a luat si te-a purtat pe bratele lui facandu-te straina fața de mine... Gandurile ma duceau tot mai departe, in lumea larga, in cele mai frumoase locuri, in cele mai intunecate vai. Apoi... Am incetat cu cautarile pamantesti. Am scormonit in inima. Oare... sa fi acolo? Am dat praful la o parte, rasturnand tot sufletul cu susul in jos. Dar, surpriza!! Nici acolo nu te gaseam... Imi doream ceva ce imi lua durerea. Imi doream ca tu sa pleci! Imi doream sa nu ma mai gandesc niciodata cu lacrimi in ochi ca esti aici, dar defapt nu esti... Dar stai putin! Am gasit solutia! Sau... Cel putin asa cred. Solutia este chiar in mainile mele. Solutia este la o propozitie distanta, la un verb fara de care nu ar exista aceasta lume. Insa acest verb ar trebui sa astepte pana la momentul potrivit. Sa nu mai fie spus fara nici o valoare, sa nu iasa din gura lumii fara sa insemne ceva. Sa nu fie o pricina de suspin, o pricina de durere. Sa nu minta si sa nu distruga inimi.
                Te-am gasit! Ai fost departe! Te-am apucat cu o mana, iar tu te-ai smuls puternic fara nici un motiv. mi-ai lasat un gol in stomac. Unul ce imi da dureri zi si noapte. Te-am pierdut de mii de ori, dar niciodata nu o sa te poti ascunde de mine mai mult decat te pot eu gasi. Voi da de tine din nou si din nou, si voi savura clipele ca fiind ulimele din viata mea!




Peace & Love