Adevar suparator

      Oamenii astia, mereu cand le oferi totul, refuza si accepta viata in singuratate si saracie, tipic oamenilor care nu vor sa aiba un viitor. Am intalnit de cele mai multe ori situatii in care as fi vrut sa ofer tot ce era posibil ca cineva sa se simta foarte bine, sa aiba acces la orice resursa, dar in finele concluziei, am fost refuzat, se intampla ceva ciudat aici, cred ca e vorba de o maladie care se raspandeste si poarta numele de ''modestie idioata''. Modest inseamna acel sentiment de multumire cu o masura mica dintr-un bun sau ceva trupesc pe care ti-l permiti , tocmai de aceea esti modest si refuzi calitatea scumpa pentru cantitatea ieftina, ori spui nu placerilor mofturoase si da nevoilor, dar atunci cand cineva iti ofera oportunitatea alegerii amandurora, de ce sa nu alegi amandoua , de ce sa nu ai parte de modestie si in plus de asta, sa ai parte de tot ce-ti doresti, nu doar painea mica? Stilul omului de rand , sarac si cu pretentii, pana la adanci batraneti.

      Am intalnit oameni carora fata le devine ridata, rosie de furie, atat de ascutita si letala pentru ca le rostesti cuvinte atat de adevarate, adevarul care e pretios, aceei oameni nu doar ca devin foarte deranjati si ciupiti la orgoliu, dar devin si o arma, deoarece adevarul pune in garda caracterul si orgoiul omului, cei mai slabi apasa pe tragaci, cei puternici incaseaza loviturile si realizeaza ca sunt ceea ce vocea de acolo a strigat. Adevarul evolueaza , la fel ca si armele , de la simple pietre folosite ca arme , la intregi arsenale de lupta, tehnologii, in ce sens spun asta? In sensul in care adevarul e folosit ca arma sau in lumea in care lucrurile bune sunt letale, pentru ca daca unui om simplu, avand legaturi cu tine, ii rostesti cuvinte adevarate, o mica caracterizare glumeata, un raspuns hazliu, o bataie de joc insesizabila, acesta iti va raspunde, nu cu acelasi ton de amuzament, aceasta va folosi tragaciul ascuns dupa paravanul de camuflaj al adevarului.

      Mereu am incercat sa exprim punctul de vedere personal intr-un mod cat mai comun vointelor persoanelor cu care ma aflu in discutie, dar prin nevointa, mereu reusesc sa starnesc starea de nervozitate a cuiva, adica de ce daca imi exprim vointa de a uita trecutul, de a da atentie viitorului meu, privat, cu nimeni altcineva in preajma mea si de a discuta lucruri cat se poate de serioase, aceastea creeaza disconfort? 

     Inteleg, teama de a nu ma pierde, teama de a nu reusii ceea ce-mi propun si multe alte motive putin cam prostesti, oamenii se dezvolta, devin constienti pana la varsta care te trimite din clasa mijlocie, la stadiul final, dar aminteste-ti ca si tu ai fost om, si tu ai avut permisiuni, si tu ai vrut, ai trecut peste cuvantul cuiva, accepta acest adevar care astazi iti este spus fara a fi vrut a ranii ceva din tine, adevarul e ceva pretios, singura cale prin care poti ocolii acea parte tare aspra a adevarului, este minciuna.

      In zilele noastre, dintr-o batalie intre doua parti, amandoua partile pierd. Razboiul este castigat de toti.