O alta viata la un alt etaj x8

     

Camera aceea intunecata , nu e decat mintea mea , imbatata de atat alcool , din vise venit , in vise visat , niciodata real.

     In seara asta , stau trantit pe podea , acolo unde privesc tavanul scorojit de timp si umezeala , pe intunericul napast , privesc ceea ce nu vad , dar imi imaginez , imi imaginez cum a trecut astazi , cum am ajuns de la fericit , la vesnic visator si ranit , cum am trecut de la vesnic la finit , cum trecutul ma bantuie , iar acolo sus pe tavan , o vad pe ea , un chip , nimic mai mult , fara descriere , asta este o noapte de pomina , pentru a fi trist , pentru a recurge la vicii , pentru a gandii mult si fara rost , a planuii complexitate si pentru a desavarsii lacrimi , dar , viata merge inainte , ca un covor de vise , gandu-mi sta , la ea.

     Parasesc camera pentru o clipa pentru a ma trezii din acea magire , pentru a visa , nimic , pentru a traii acum , vreau sa uit ca a fost ceva , vreau sa uit ca astazi am fost trist , vreau sa uit ca miile de vise pe care le am nu pot fi adevarate , un deja-vú , sinistru , camera goala , parchetul rece si zgariat , perdelele prafuite si trase , patul secretos si lumina stinsa , asta este cadrul in care stau pentru a vorbii cu mine , ca si cum as vorbii cu o alta persoana care se afla langa mine , ca si cum cineva real , m-ar asculta cu adevarat , e doar o minciuna extrema , pentru ca eu , sunt aici , singur , scriind , vorbind cu mintea mea , mintindu-ma pe mine , incercand sa cred in ele , ca un nebun , dar eu , care fac asta cu mine , fac asta cu toata lumea din jurul meu , mint fara nerusinare , ca un copil mic care vrea sa ascunda fapta si sa nu fie pedepsit , ca un prost ce sunt , dar fac rau , iar asta imi face rau si mie , coroana mea de ganduri atarna mereu , iar adevarul umbla deghizat mereu , ce sa fac , cum sa fac ceea ce trebuie , camera e ca o inchisoare , nu am ce face , iar asta ma omoara , gandu-mi spune ca timpul trece si daca nu il folosesc , eu , stand intr-o camera , gandind fara folos , picioarele grele , mainile paralizii , parca o marmura neagra , pantaloni de ceara , nu pot sa ma mai misc , oare asta mi-e predestinat , sa nu aflu niciodata ce e fericirea , sa nu stiu niciodata ceea ce va mai fi , ceea ce mi se va mai inampla , stiu , destinul nu e previzibil ca intr-un roman scris de un autor care numele nu era cunoscut inainte sa moara , dar...

     Eu , vreau sa fiu cunoscut in viata , vreau sa vorbesc cu cel care vrea sa-mi vorbeasca , nu stiu ce-mi doresc , acum , camera se transforma intr-un far , intr-un far cu linii rosii si albe , ca in filmul cu apa si stanci , vapoare , parca pierdut printre ele , eu , sus pe marginea azvarlie a farului , stau , doar eu cu lumina aspra si calda , cautand , eu pe mine , el vapoare , indrumand el , eu inca pierdut , surd , mut , orb , astept cainta , astept sa nu mai caut , astept ca sa nu mai astept ceva ce nu va fi niciodata real , precum stim , nu poti cauta ceva , daca acel lucru nu te cauta. Nu stiu , eu nu stiu nimic , parca sunt un incult care , care el , fiind un om si el , e un prost , asa ca mine , mereu incerc , dar nu reusesc niciodata , insa de ce? Vreau ca cineva sa-mi raspunda la intrebare , vreau sa-mi dea cineva de stire , de ce incerc si nu reusesc niciodata ,iar atunci cand nu , nu.

    Ma aflu acolo , la farul ala , detestat de mine , pentru ca doar el are o folosinta buna , eu , o pramatie in valurile vantului si brizele apei , vorbesc prostii , dar Doamne ce inalt e farul , parca vede tot ce a fost , parca varsta lui stie tot ceea ce eu am facut in acest timp pierdut , iar de sus nu vad doar apa nesfarista si vapoare fara capitani si fara loc in care sa ancoreze , vad , amintiri cu mine , ma vad cum eram mic , ma jucam , nu stiam ca azi am sa fiu in acelasi loc , plangand dupa acel moment , spernad ca acea amintire era reala , chiar daca bietul de mine , nici macar asta nu ma stia , mi-am pierdut speranta in mine , dar ce sa mai zic de speranta altcuiva in mine , sunt un ciudat , care cauta sa gaseasca de ce farul , un lucru , nu un om cum sunt eu , care simte si traieste , nu ma mai suport , dar totusi , mai iubesc ceva , imi iubesc viata , iubesc tot ceea ce fac , ma iubesc , astept ca cineva sa ma curete de egoul meu , de ignoranta mea , de tot ceea ce e rau , de mine , sa ma schimbe , sa nu mai vreau , ci sa multumesc cand primesc , sunt un om ciudat , o facatura de doi bani , care incurca lumea , dar eu sunt cel care a creat-o , precum asa a fost sa fie prescris in destinul tutror , creeand sunt sus , ludand sunt sus , asteptant , relaxand , sunt pe moarte. 

     Acum , acum imi dau seama ca poate nu sunt eu problema , poate toti sunt o problema , iar eu , cel care se mira , dar , poate nu e asa , de aceea nu bag in seama ce se intampla in jur , merg inainte ,iar daca cineva vrea sa ma bata , te voi bate.

Am sa joc rolul soarelui , am sa rasar zi de zi , am sa-mi trimit trecutul in intuneric , am sa uit , am sa rasar pentru cei care ma vor , am sa apun pentru cei care nu retin ca daca azi nu am reusit , maine sigur voi reusii , sunt un soare pentru multi oameni , sunt un om pentru voi , iar in cele din urma , sunt fericit.