Cei doi

     

El: ''Doctore , ce e cu mine?''
Doctorul: ''Totul e in regula , sunteti pe moarte.''

E ciudat sa fi doar martor , dar niciodata protagonist , adesea vad doua personaje cotidiene care se plimba intre rivalitate si dragoste , dar niciodata in concordanta unul cu celelalt , totul a pornit de la un trecut care nu va mai fi si de la un viitor care nu va fi fost niciodata impreuna cu ei , cum ar fi o melodie interpretata pana la jumatatea fara nicio greseala cat de minora , iar mai apoi intrerupta de un mascarici comunist strigand ''Viitorul ne apartine!!!'' ,  evident si pur ca ceea ce se va numi continuare nu va fi decat un balci care va prelungii nota joasa cu care se terminase strident acel moment apocaliptic , totodata ducand mai departe visul ca a traii nu exista fara verbul a fi , impreuna , la bine si la greu , pana cand moartea ii va despartii , desigur , pana si in iubirea adevarata , curata , momentul in care realizezi ca cineva chiar spune ca veti traii pana moartea va va despartii , este un moment de cumpana in care incepi sa te interebi , incepti sa redevii arogantul si egoistul care se gadeste la egoul din el si nu la persoana care nu are un pronume de persoana I , ci doar impreuna. Cei doi protagonisiti , adica el , ea , el si cei doi , mereu cand se ivesc , cand privirea unuia da de a celuilalt si atrag , se resping , dar pana la urma se imbratiseaza , e o poveste intortocheata , de aceea nu o explic , ci o pun in scena ca o zi din viata mea , privind ca un observator ce sunt , lumea , caracterul ei si ceea ce mi se intampla mie fara sa las amprente.
     ''Dimineata de vreme , trezit de nenorocitul de cosoc de peste drum , ma ridic din pat incet , nesigur pe picioarele mele si merg spre usa , ma dus spre baie , intru , ies , ma imbrac si plec , merg ca un zombi zburator , praful si pietrisul de pe mijlocul drumului imi umple pantofii cei vechi si jerpeliti , ajung in statia de autobuz , ma urc intr-un miros de batran , stau cu capul improptit de bara de sustinere , ma dau jos din el , parca mai energic si voios din cale-afara , merg din nou ca un mort pe strada , ma arunc pe scaunul de lemn tare de la scoala si privesc , privesc colegi ai mei care nu au nimic legat de normalitate , unii intra si strg tare ''Ceau''  de parca-s surd din nastere , evident , daca as fi , mirculos , as reauzii din nou dupa ragetul de bou sau vaca al acestora , lumea este frumoasa . Ala , baiatu' protagonist al romanului fara crime , dar cusut cu ata alba , desii materialul este alb , zambet , sta , astepta , se mai uita la telefon , uite-o si pe ea , se saruta cu un sentiment de monotonie extrem , se pun in banci diferite si nu-si mai arunca nicio privire , ora decurge cu rasete , strigate si acelasi profesor batut in cap , de mic , cu ligura de la jumari , prima pauza ii gaseste pe cei doi in brate tinanduse de parca iubirea s-ar fi nascut odata cu ei , in acelasi spital , din aceeasi mama , ajutat de doctor , minunat . Un joc dute-vino , pleaca-hai , sari in jos , daca economia tarii noastre , ar merge ca acul iubirii celor doi , falimentul ar fi un dezmierd pentru ceea ce ar fi fost , mai degraba , s-ar putea ca eu in viitor sa devin un invetator , voi inventa apartul care masoara iubirea , la fel ca apartul care masoara iradirea , dar sunetul ar fi mult mai straniu , pentru ca iubirea nu prea este pe la mine prin zona , acum imi dau seama despre motivul pentru care cei doi odata colaborau intr-un duet la melodia aia , ea era o fata cu prietene care aveau anuturaje , ea , cuminte , destepata , tot tacamul cel gustos si pretios , dar ea avea nevoie de un derbedeu , ca asa zice Facebook-ul , fetele cuminti cauta baieti cuminti , dar doar ii cauta , ca de ales , se leaga cu vesnicele cromate catuse sau cu blanita , zambet , ori din cauza faptului ca mereu prezenta prietena cu o fata adorabila , un anturaj plin de stele aurii , a facut-o sa-i fie ciuda , sa fie geloasa , caci mecanismul vietii nu merge fara un motiv , ei bine , uns de rautate . 
     Sa continuam , povestea mai zice in fiecare zi ca cei doi se contrariaza mereu , pe tot parcursul luminii zilei , caci , pana si sub clar de luna , un te iubesc mincinos, este urmat de o injuratura cat se poate de sincera  , asta-i viata mai , nimic nu cuge din uscat , cum nici apa din piatra seaca . Se pare ca acum cum nu mai am nicio idee legata de mine , trec la alti prosti , pardon , destepti cum am fost eu , nu demult , dar a trecut , stim cu totii , trecutul ramane in scris sau in poze , spre sa nu aiba nimeni poze cu mine din trecut , caci imi afecteaza viitorul , zambet . Si cat de ciuda imi este de faptul ca mereu isi zambesc si cand se streg la gura , aproape ca vomita de ura , nu poti impune sentiment aparte unei inimi de caine , caci el nu are constient de ceea ce face . Timpul trece , jocul este la fel , la despartire , se saruta induiosator si isi spun ''Pa'' , pe autobuz , acest baiat , car intamplator imi este prieten ,  printre cei mai buni , ma intreaba ''Ce mai sti de ea , a mai vorbit cu ala , ce au mai facut la scoala , i-ai vazut?'' , ma uit cu ochi de adormit catre el si ii spun ''Cauta-ti jumatatea cu care vei ajunge la casatorie , caci asta te duce la durere'' , uneori sunt chiar mandru de sfaturile mele prietenesti , hai sa te pup Costine. Zambet!!!''

     Si cam asta e povestea , mereu in cumpana , niciodata in echilibru , obligati sa se vada , din oficiu iubinduse , sinceri pana la un punct , maine departe , monoton tarind , niciodata dor de el , de ea , de ei . O seara placuta , stele sus pe cer .