Nemuritoarea

Ceva imi zice de fiecare data cand vreau sa ma opresc ''nu o face!'' , ''nu te opri!'' , ''mergi mai departe!'' , pentru ca lafel ca o masina tinuta pe loc la nesfarsit , se va alege preaful de ea , insa acel ceva este un stimulent , nu ceva dependent , ci ceva care apare atunci cand sufletul are nevoie de el , nu mintea . Celebra vorba ''Speranta moare ultima'' , sunt indeplin de acord cu ea , deoarece , nu odata , ci de mai multe ori , mi-am amintit-o atunci cand am cazut , mi-am amintit-o atunci cand afara ploua , dar cel mai important mi-am pus-o in practica atunci cand eram pe cale sa o pierd , speranta. Cum valea pura curge asa cuvintele zboara fara neputinta in vant , fara a putea face ceva intr-o lume in care pretuiesc faptele mai mult decat o litera , in care zabovesc o clipa nu pentru ca sunt obosit , ci pentru a ma gandii ca sper si ca voi reusii , daca nu voi lasa ca vantul sa bate indeajuns de puternic incat sa-mi ia si propriu-mi gand cu el. Sunt unul intre milioane , asa cum toti sunt un cineva intre toti , dar acest statut necesar depinde de noi , de fiecare dintre noi , fie mici , fie mari , fie cu cap sau fara tinta , speranta moare ultima. De ce sa ma intreb ce obtin , daca continui , cand singura mea deviza e dincolo de spatiu-timp , departe de unde sunt astazi , indeajuns de sus de josul unde voi fi . Pun punct acestui articol cu o intrebare , poate anosta , poate potrivita : ''Cum sa faci un bine cuiva , fara ca sa nu tinzi si tu la o rasplata sau fara a-ti crea un sentiment de ciuda?''

Am facut ceva mai inalt decat altcineva , dar oare pot sa ma intrec pe mine?