Deschide ochii

       Pentru noi toți exista fericirea, nu s-a născut sentiment asupritor fata de ea, fericirea exista, ea exista in noi toți, deschide ochii pentru singura data in viată ta si vezi, ea este acolo, pretutindeni, dar da jos ochelarii care iți încețoșează vederea. Îmi doresc ca fiecare om sa cunoască ceea ce am simțit eu odată, momentul in care am izbucnit in lacrimi doar pentru ca am simțit acel moment unic de fericire.

     

 Doamne, cat de frumos e sa fi fericit, Doamne, cat e de minunat sa iubești, sa vezi in privirea plăpânda a ei momentul in care crești mărinimos, Doamne, cat e de valoros e momentul in care ea sta acolo, pe marginea apei, se uita in inima ta, iar tu simți, simți căldura ei.

       Dragostea este cea care încheie șirul de sentimente pe care un om le poate simți, dragostea dăinuie pana la capăt, niciodată nu apleca capul, ca sa nu-ti cada coroana, pentru ca, coroana este cu adevărat lucrul care te înscăunează in cetatea fericirii, iubește, iubește cum nu ai mai făcut-o niciodată si nu da drumul mâinii care se tine de tine, are nevoie de tine.

       Alunga orice altceva din viată ta, dar nu alunga si omora singura vena de sânge care te tine in viată, ești doar un muritor, iubește pana când simți ca însuși infinitul e limitat, iubește si strânge in brațe sufletul care veșnic visează.

       E atât de minunata viată, trebuie doar sa deschizi ochii, poate ceea ce te împlinește este chiar lângă tine, așteptând, te rog, in orice clipa exista fericire, da-i viată, uita-te, aleargă, adu-te pana la momentul in care cedezi fizic, dar fericirea exista acolo, la orice pas.

       Iar in momentul in care vrei sa renunți, sunt sigur ca ai simțit fericirea…

Atunci cand inima doare

     

       Sunt aici și am fost mereu aici, pentru cineva, pentru tine. Nu știu ce înseamnă viața, însă simt fiecare mângâiere a loviturilor ei, simt cum zi de zi mă ridic de la pământul fără rod in mijlocul unui vid , prins in neant, in lipsa de orice gaz vital, sunt o așchie care nu sare departe de trunchi, dar așchia s-a risipit, nu sunt decât un fiu risipitor.

       Mă aflu mereu trist, mă aflu mai întotdeauna plângând pentru ca o forța măreața si incredibila a îngăduit ca eu sa primesc drept răsplata pentru durerea mea, o ființa, incredibil, chiar o ființa, am primit-o in inima mea așa cum o pasare își adăpostește puii sub aripa, nu un dar, ci o minune. Te naști, asta înseamnă ca primești viată, dar dincolo de minunata înțelegere a vieții, mă aflu eu, am primit nu doar viată mea, ci si viată altcuiva pentru ca doua jumătăți întotdeauna fac un întreg… .  

      Ființa aceea se definește de la sine ca aproape perfecta, arata ca un om, se comporta ca un om, dar ea nu e om, este sufletul meu pereche, este un lucru pe care nici măcar imaginația sau emoția nu ti-l pot da, ești cuprins in mreje , așa cum marinarii sunt orbiți de sunetul angelic al cântecului sirenelor, te înnebunește, ea poarta un chip care nu denota frumusețea sau caractere speciale, ea poarta doar un chip si atât, însă in inima ei mă poarta pe mine, nici o frumusețe fizica nu poate sa învingă ceva ce doar se simte si se trăiește.

      Inima ne da viată, ea e responsabila pentru tot ce acționam noi, se zice ca ‘’inima nu doare’’, vreau sa contrazic acest lucru, inima chiar doare, aceasta adăpostește atât de multe emoții încât volumul ei se mărește, primește o mulțime de gânduri, de trăiri si chipuri, dar toate se risipesc, inima mea nu mai are loc, pentru ca in ea se ascund toate gândurile mele, pentru ea, pentru ființa mea, este lăcașul unde am un altar, un altar al oamenilor pentru care viată mea merita povestita vouă chiar de Dumnezeu, acolo se afla ea si foarte alți putini oameni, dar ea, este ea acolo, inima nu se poate scapă de ea.

       Nu cred in frumusețe trecătoare a corpului uman, cred doar in minunile pe care le poate face un suflet, altui suflet, ea este gingașa, ea este minunata, ea nu-mi da putere, ea îmi da viată, simt cum la fiecare gând despre femeia mea, sângele îmi răcește, simt un fior ca si cum ar mai fi 3 secunde pana când mor… 3…, 2…, 1…, apoi mă trezesc, sunt foarte speriat pentru ca oaza mea de fericire s-a transformat in rămășitele unui loc peste care a trecut războiul, ea nu mai e, nu o mai găsesc, iar lesne de înțeles toate gândurile mele mor.

       E doar un truc, o magie, am avut absolut totul, am avut fericirea pe care mi-am dorit-o întotdeauna, dar am uitat, am uitat sa întreb la magazin când am luat fericirea ‘’cat o sa tina fericirea?’’, iar acum nu sunt demoralizat de produsul cumpărat, ci de mine pentru ca in timpul in care am avut fericirea, nu am știut sa o folosesc.

       

      Pe ambalaj scria așa ‘’Fericire, produs care acționează sub forma tuturor modalităților de înfrumusețare, acest produs poate înlocui de la medicamente si operații scumpe, la machiaje si înfrumusețări corporale’’, da, asta face fericirea, tine locul oricărui remediu, te poate vindeca, te poate face mai frumos, dar sa nu uitam principala întrebuințare, te face fericit.

       Fericirea mea era frumoasa, era cu ochii plăpânzi, era cu parul prins in coada, avea cea mai minunata silueta, zilele cu ea au fost ani in mintea mea, timpul era într-o stare criogenizată, pentru prima data in lume, am reușit sa oprim timpul in loc, fericirea mea era ea.

       Fericirea tine puțin, fericirea e neiertătoare, fericirea a trecut, fericirea nu mai e, 3…, 2…, 1…, mor.

O nouă gândire

       Evident că fiecare dintre noi ajunge la momentul în care ne rupem de tot ceea ce înseamnă copilărie, însă pentru mine această ruptura a însemnat nu doar dezlegarea de Tom și Jerry, Curaj Câine Fricos și Scooby-Doo, ci dezbinarea oricărui sentiment de iresponsabilitate adolescentină, depravarea curajului și a viselor pur ireale la care gândeam pe atunci, am fost aruncat în abis, cel mai corect spus, lume, fără nici un ghid de folosire. Astfel spus, deși viața este ceva ce poți câștiga atât de ușor, dar atât de greu, a trebuit să îmi iau ranița cu cunoștințe în spate și să mă avânt în lume.

       Astăzi caut din greu să îmi fac un rost în viață, să-mi câștig pâinea și banul prin cele mai grele munci, odinioară când scriam pe acest blog, acum câțiva ani, totul mi se părea altfel, doar teoretic viața suna a ceva greu, astăzi o simt, o miros, o gust, se simte rău, dureros, miroase urât, stricat, are un gust grețos, amar, mă bucur, pentru ca fiecare șut, fiecare eșec, mă ajută. Sunt foarte recunoscător pentru fiecare lucru rău care mi s-a întâmplat, dacă acestea nu aveau loc atunci, în copilăria mea, astăzi nu aveam destulă îndârjire să caut mai departe momentul de lumină care m-a va călăuzi prin întuneric în viitorul ce va să vină.

      Nu eu sunt cel mai special, ci fiecare este cel mai special, suntem o mulțime de făpturi cu un caracter aparte, nu mă consider adevăr, ci chiar minciună, nu am o viață grea, mintea mea o face de nesuportat, eu cred că adevăratul final al vieții mele este momentul în care o să reușesc să înțeleg cine sunt eu și ce caut cu adevărat.

      Din punct de vedere personal, cred că dedicându-mi timpul și energia în scopul împlinirii țelurilor celorlalți, indirect ale mele vor fi deja împlinite, menirea mea și a tuturor este de a dărui, pentru a-i putea fi dăruit la rândul lui.

       În final, toate se leagă, primești viață, trebuie să oferi viață, momente și întrebări pentru că, nu contează cât de multă inteligență ascunzi în tărtăcuță, vei fi luminat de aceste fapte, trebuie doar sa vezi și să accepți orice întâmplare.