Minte suflet, apoi, inimă

            Ceea ce vreau în acest moment e să fiu alt om. Mintea mea e plină de caricaturi. Caricaturi pictate din dorința unor oameni pentru a fi iubiți, respectați și mulțumiți. M-am lăsat dus de val din nou. M-am lăsat cuprins într-o adiere de sentimente sintetice, inexistente și abstracte.
            Da, sunt conștient că nu știu ce vreau cu viața mea, sunt conștient că am luat-o la vale din toate punctele de vedere și stau ca un om paralizat, cu fața deformată și cu o dorință arzândă de a se rezolva toate de la sine. Nu mă mai recunosc. Nu mai știu cine sunt. Mă uit în oglindă și tot ceea ce văd e falsitate. Sunt un om fals, demn de o pedeapsă în cel mai întunecat loc din univers.
M-am mințit din nou pe mine. Am crezut că dacă e lângă mine îmi va fi bine. Am crezut că aceste caricaturi se vor transforma într-o pictură unică, originală și demnă de înlocuit tablouri vechi și urâte din Louvre de Paris.
             Am mințit un suflet. Unul prețios. Unul ce a fost oricând gata să fie lângă mine, chiar dacă am fost pe marginea prăpastiei și îl țineam de mână să se prăbușească împreună cu mine. Îmi pare rău! Sunt un orgolios și un egoist mare. Prea puțin mă gândesc la celelalte persoane care ard de suferință din cauza mea. Știu, ar trebui să mă simt vinovat pentru asta. Din păcate, nu simt nici o urmă de remușcare. Tot ce simt e un vid imens în loc de minte și suflet.
             Am mințit o inimă. O inimă pură, una care a fost cândva, de mult, întreagă și frumoasă. Mi-am luat diploma în distrus inimi cu 10+. Și, nu am depus un efort stânjenitor pentru a reuși asta. Toate lucrurile ce mi-au trecut prin minte le-am făcut.
Sunt un mare dispreț, un om frânt de propriile mâini, o pată de noroi, obraznică, ce murdărește tot ce e mai frumos.
             Lucruri pe care nu mi le imaginam vreodată că le voi face, am ajuns să le înfăptuiesc. Mă urăsc pentru aceasta. Cu ce sunt eu mai diferit de ceilalți oameni pătați de alte păcate? Și dacă ar fi să mai am o minte un suflet și o inimă nouă, aș avea grijă să le pun peceți pe care să nu poată să le rupă, doar o singură persoană.

S-a terminat, și nu o să-și revină, o minte suflet, apoi, inimă.

Tranzitie

       Ne nastem fara cunostinta de cauza, traim fara prejudecati si murim implorand la o a doua sansa in viata, la asta se rezuma trairea unui muritor de rand. La fel ca si ciclul de viata al unei intreprinderi, ne lansam in cotidian cu planuri si scheme administrative cu trimitere spre viitorul afacerii, mai apoi ne dezvoltam caracteristic si intuitiv, crestem fizic si dam randament in activitatile noastre, a treia etapa este maturitatea care ne confera siguranta si constiinta asupra faptelor noastre, o perioada in care ai incredere in tine si la randul tau oferi altora un start in viata, insa spre final ajungi la etapa cea mai putin asteptata, delinul, ultimul stagiu al vietii, atunci cand incerci sa rememorezi tot ceea ce ai realizat si incerci o restructurare a planurilor si scopurilor, dar, asta e doar in zadar, odata ajuns in acest stadiu, singura cale de a iesi la capat invingator, e acceptarea destinului, adica moartea clinica care decurge incet si iti impune o etapa premergatoare de acceptare a trecutului, un exemplu de purgatoriu unde tu insati accepti greselile si iti ierti pacatele savarsite prin regrete, iar mai apoi, mori.
       Pentru un sufelt tanar si fara experienta etapa de lansare este una dintre cele mai dificile, ai doar doua optiuni, reusita sau rateul, nu exista cale de mediere intre cele doua, totul sau nimic. Din perspectiva mea, acest stadiu se bazeaza pe incredere si vointa, trebuie sa crezi in tine, sa-ti oferi motivul absolut spre succes, iar vointa vine de la sine. Personal aceasta etapa pentru mine este comparabila cu desavarsirea procesului de impunere a unei ideologii totalitare, adica stapanirea impusa de catre un lider, societatea ma vrea proscris, sensibil si predispus oricarui esec, o caracteristica comuna insa eu vreau mai mult, imi doresc succesul.
       Dezvoltarea, ca etapa secunda, reprezinta procesul prin care cel care a reusit sa-ti laseze scopul in viata, va prinde aripi, iar din punct de vedere psihologic, va explora o multitudine de caracteristici mature ca etapa premergatoare a maturitatii. In curs de dezvoltare, individul isi va construi un regat numit orgoliu, desigur aceasta etapa survine si dezvoltarii fizice, dar aceasta nu are relevanta intr-o societate in care bazele reprezinta caractere invizibile, dar prezente. Acum este momentul in care urci o panta majora, iar la capul ei te asteapta un verdict sau cel mai bine, o eticheta pe care o vei purta toata viata.
       Dezvoltat fiind, acum esti considerat matur, constient si eligibil, din acest moment ai in mana tot ceea ce are legatura cu tine, deci, esti conducatorul lumi tale, maturitatea nu reprezinta o etapa in sine foarte grea, in cadrul acesteia pur si simplu traiesti in modestie, te multumesti cu putin, nu ai nevoie de oameni foarte cultivati in jurul tau, adica devi una cu societatea muncitoare, un nou catar al clasei politice si al minciunilor. Aici fiind, de cele mai multe ori, omul nu vrea sa faca ceva ca sa ajunga mai sus, ci suspina si isi doreste sa ajunga mai sus, diferenta care face totul, teoretic vreau, practic nu vrea sa ma stresez. Multumita promotorilor societatii, tot mai multi oameni cred ca a fi informat si a cunoaste informatii sunt caractere care ii definesc, insa ceea ce cu adevarat ii caracterizeaza pe acei oameni e increderea ca un miraj si cunostinta probabila.
       La etapa de declin, nu pot spune decat ca aici realizezi tot ce ai facut, ce puteai sa faci, iar acum regreti, fara rost, fara motiv, fara sa ii pese cuiva, deci odata cu acest stadiu, nu mai existi fizic si nici moral, esti doar un suflet ratacit care si-a incheiat activitatea, iar acum pleaca spre locul de veci al caracterului, numit 'Cimitirul de vieti'. Acolo se odihnesc toate sufletele care au ratat viata, au inteles gresit menirea si care nu au facut decat sa iroseasca un corp viu, preponderent, toti oamenii...