Dead story

              

     

        Ea, atat de firava. Iar el, un demon pe 4 roti. Povestea celei mai bune prietene a mele. Cine ar fi crezut ca un inger se poate iubi cu un demon ? Cine ar fi crezut ca focul cu apa ar putea avea un legamant de suflet ?
Totul incepuse in iad, unde era locul lui. Ea, atrasa de acele masinarii care scoteau un "zgomot" de ti se impietria inima, iar el ,traind alaturi de aceste masinarii si sorband din plin acel "zgomot".In mijlocul iadului, el era intotdeauna castigator, iar ea se indragostise de raul pe care-l facea el. Prietena mea, intotdeauna imi povestea cat de frumosi erau ochii demonului, ochii verzi. Se uita in sufletul meu si-mi povestea cu lacrimi in ochii si cu zambetul pe buze cat de frumos se cunoscusera. Cat de frumoasa era ziua in care el a pasit in rai. Cat de frumos era chipul lui luminat de soarele care stralucea asupra lor. Cat de frumos ardea el in flacari. Iar ea, se atinsese de inima lui,fara sa se arda. Ii linistise jarul care inca mocnea, iar el incepuse s-o iubeasca, incet incet intre rai si iad se facuse pace. O vedeam cat de fericita e, ii vedeam ochii stralucind, zambetul care nu inceta sa ii apara pe fata.Ea,era fericita.El,era fericit langa ea.Sub soarele puternic ei isi traiau cea mai frumoasa poveste de iubire. Fie ca in rai sau in iad era vreme urata sau posomorata, ei ieseau din acel tinut si isi traiau fericire doar cum ei stiau.Ii vedeam cum se luau in brate tot mereu,cum se tineau de mana oricunde se duceau,cum o saruta pe frunte atat de suav cum ii atingea fata lui arsa cu mangaieli tandre, cum fugeau in lume, fericiti, pe 4 roti. Minute dupa minute, ore dupa ore, zile dupa zile, saptamani dupa saptamani, luni dupa luni fericirea lor nu inceta sa dispara. Pana cand..ea ramasese blocata in micul ei colt din rai, iar el nu mai putea sa ajunga la ea. Se luptase cu toti gardienii raiului, in zadar...el plecase dezamagit cu o parte din ea..
O vedeam plangand, suferind, raiul devenea din ce in ce mai intunecat. Imi luasem inima in dinti si coborasem in iad, m.am dus la el si am inceput sa urlu, aruncam peste tot foc, ii ceream socoteala pentru ceea ce facea cu prietena mea. Iar el, demon fiind, se juca cu mintea mea. Se urca in rai, trecand portile, apoi coborea din nou in iad si tot asa , la nesfarsit. Pana cand spusesem "stop!". Ii explicasem ,ei, ca timpul va trece. Amintirile vor ramane, iar el e un demon si asa va ramane mereu, indiferent cat de mare a fost lumina iubirii. El va ramane cu jocurile sale de foc, iar ea va trebui sa continue sa cante la harpa din micul ei colt de rai. A inteles, timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, razboiul reincepuse, iar ei ..se uitasera..
Pana cand...mda, pana cand...ea se reintorsese in iad, avea un dor nebun de a mai auzi acel "zgomot". Imi povestea mai mereu ce rau o macina acel dor... Uitandu-se prin jur, il zarise, era ca prima oara, pe 4 roti , arzand in flacari ...mainile incepusera sa ii tremure, in ochii se stransesera lacrimile pline de amintiri vechi si pe fata ii aparuse un zambet plin de savoare...dar.. langa el aparuse o fata necunoscuta, o comparase cu Alba-Ca-Zapada, dar observase ca purta niste cornite si la fel ca si el, ardea in flacari. Observase de prima data, ca iubirea lor era doar de dragul iadului, de dragul de a trai in flacari..
Ochii lor se reintalnisera, acei ochii caprui si acei ochii verzi cu biluta se reimbratisara. Ochii lor nu incetau sa se indeparteze.
Venind la mine, cu graba, imi spusese cu sufletul la gura cat de mult dorea sa fie ea cea care il intorcea din nou in rai. Cat de mult dorea sa-i mai revada zambetul. Si de fiecare data ii spuneam : "Demonii raman demoni. Ochii verzi nu se uita niciodata, iar scrumul din iubirea aceia stinsa nu a fost suflat de tot. Ramai in raiul tau, lasa-l sa arda in iadul lui. Si nu uita ceva, demonii tot la lumina ingerilor ajung, unii dintre ei." ..

Schimbarile

       Fiecare schimbare in viata survine unei intamplari care iti da de gandit, unei intamplari care produce un colap psihic. Orice mizilic al zilei iti umple capul cu detalii si nu mai lasa loc intregului care conteaza, astfel mizilicurile iti mananca atentia, iar in cele din urma ceea ce conteaza cu adevarat ramane izolat intr-un colt intunecat in care eventual mai arunci privirea, iar in momentul in care se produce o ruptura generata de neatentia ta fata de faptele tale, detaliile devin probleme, iar acel intreg pastrat, s-a dizolvat printre infinitele ganduri spre a face ce vrei, nu ce trebuie.
       Fie ca suntem mai adolescenti sau mai adulti, mai imaturi sau mai crescuti, greseala e ceva omenesc, fiecare nu doar ca greseste din intamplare, multi vor sa calce stramb la rascruce de drumuri, multi vor sa adopte o cale mai putin ortodoxa pentru a ajunge la celelalt capat, astfel nu putem judeca oamenii dupa fapte, pentru ca nu le cunoastem scopul, poate chiar omul care te indruma si il crezi maturul profesor, greseste voit pentru a se ajuta necontenit.
       In acest articol este vorba despre schimbare, actiunea destul de rar intamplata in cazurile oamenilor care nu au motive intemeiate pentru a o face, fiecare om are valoarea de a detine un caracter propriu conturat si definit de el, astfel schimbarile  minimale survin vointei oamenilor de a pune trenul pe alt macaz si a nu mai urca dealul pe care pot sa-l ocoleasca, iar schimbarile majore survin unor intamplari care produc daune atat fizica cat cel mai mult psihice, pentru ca mintea umana in acele momente intra intr-un colaps, in acel moment te simti amnezic, poate chiar paralizat, nici macar CRBL-ul nu-ti mai spune sa misti mana dreapta.
       Tind sa cred ca oamenii au parte de intamplari tragice, ale caror urmare este schimbarea caracterului atunci cand urmaresc succesul, atunci cand singura tinta este varful, insa normal ca atunci cand cuceresti tot ce e posibil, ceva se va intampla, nu vei ramane stapan mereu peste acele melaguri, cum nici din punct de vedere psihic nu vei ramane stapan pe situatie atunci cand din marele om de succes nu se va mai alege nimic, aici apare si celebra vorba americana ''From hero to zero!''. Si chiar daca vei cucerii acel varf, succesul nu inseamna in totalitate o identificare cu fericirea, caci poate au puncte comune undeva, dar nu inseamna acelasi lucru, omul de succes poseda aurul, dar nu moneda unica a caracterizarii unui zambet, fericirea, iar omul de rand, cel care se crede fericit cu adevarat, nu poseda aurul, dar poseda o viata pe care o pot schimba mereu si mereu in functie de dorinta acestuia.
       Din punct de vedere propriu, ma simt un om fericit, de exemplu astazi am luat o nota buna la scoala, sunt fericit, simt ca eu pot sa ma fac om, pot sa ma fac fericit, nu depind mental de spatiul zen al altora, dar vreau mai mult, e absurd sa spun am asta si nu mai vreau aia, pur si simplu absurd, am convingerea ca pot si vreau, vreau sa fac din viata mea un spectacol pentru altii, sa rada, sa suspine, sa se bucure de scenariul vietii mele jucat de mine, condus de mine si vazut de toti cei care au abilitatea inascuta a vederii.
       Ultimul meu sfat: Oamenii trebuie sa se identifice cu persoana fizica si caracterul moral personal si sa nu se ascunda de ei, acestia nu trebuie sa se identifice in persoana si faptele altora deoarece intotdeauna originalul va fi mai bun.

     

Succesul

   

 Esti un om de succes? Te consideri un om care a reusit tot ce si-a propus, astfel esti de succes?
       In plan personal, eu, omul format din atatea oase, atata carne si putina minte, omul de mine, nu ma consider de succes, probabil pentru ca sunt tanar, dar sunt fericit chiar daca inca nu am dat de calea care ma face independent de forta care ma impinge de la spate in momentul asta, inca nu am cum sa fiu un om care sa munceasca pe rupte si la finalul zilei sa-si zica: 'Am reusit, sunt fericit!'.
       Nu esti un om de succes atunci cand vorbesti despre tine la persoana a III-a, atunci cand invinuiesti pe altii pentru greselile tale, atunci cand tot ceea ce conteaza este critica si ajutorul inspre a dobora visul altuia, atunci cand te mandresti cu faptul ca ai reusit ceva ce altii nu pot, ala e pur si simplu noroc sau doar o viziune pe care toti o au asupra ta, dar care va disparea in timp, pentru ca nu esti unic in actiunile pe care le faci pentru a fi fericit sau de succes, nu esti unicul care cauti dupa ce vrei, nu esti unic prin ce faci, esti unic prin ce esti, un om printre cele 7 miliarde care se invart odata cu Pamantul. Mai degraba oamenii sunt niste fiinte care doar au simpla abilitate de a se observa, caci daca asta nu ar fi, in timp ce ai merge pe strada te-ai lovii de lucruri ciudate si ai merge mai departe.
       Sa ai succes nu inseamna neaparat sa iti atingi un scop, iar de atunci in colo sa nu-ti mai propui nimic si sa te rogi la Dumnezeu ca fericirea sa fie vesnica pentru tine, sa ai succes si sa fi un om de succes inseamna sa reusesti anumite lucruri, sa arunci tinta de pe o conserva pe alta si sa le dobori pe toate pana cand infinitul te va imbatranii si te va omora, tu trebuie mereu sa perseverezi, sa mergi mai departe, sa incasezi lovituri pe care nu te asteptai sa le primesti, sa oferi un dar celui care te imbolnaveste cu groaza zilei de maine, cu frica viitorului pentru ca el te avertizeaza sa nu renunti la ce vrei, el te pregateste ca ceea ce te asteapta sa astepte mult dupa tine pentru ca tu vei trece fara ca actiunea sa poata sa aiba loc, pentru ca ai invatat cum sa faci asta. Alegerile sunt ca o usa pe care scrie ''Exit only'', pe acolo iesi, dar nu mai poti intra unde te aflai, dupa ce ai trecut de acea usa speri ca alegerea sa fie cea corecta, caci ce se va intampla nu va mai avea cale de stergere.
       Alegerile de succes intotdeauna prezinta o nesiguranta notorie care te invaluie tocmai inainte sa alfi daca e de bine sau de rau, doua sentimente de vor ajuta mereu sa faci un anumit lucru atat nou cat si o alegere, emotiile si siguranta pe ceea ce vrei sa faci, nu poti merge la un teatru pur si simplu sa iti joci piesa, sa schimbi costumatia si sa mergi acasa, iar totul e bine, esti fericit, nu, intotdeauna cand intri pe scena sa ai emotii si sa ai incredere, siguranta ca ceea ce faci va fi rasplatit cu fericire.
       Succesul alaturi de fericire au doua puncte comune, acestea nu trebuie obtinute ca un punct obsesiv dupa care cauti intotdeauna si faci orice ca sa ajungi la ele, aceste apogee trebuie obtinute ca un efect colateral, nu cauti, ci din fapte va rezulta tot.
       Acestea poate ca au un punct comun, dar defapt ele sunt lucruri diferite total, in viata poti sa ai parte de succes, sa fi bogat, sa ai totul la picioare, dar degeaba, totul fara fericire, parca nu are un gust atat de dulce, exista doua tipuri de oameni, cei cu succes, dar fara fericire si cei fericiti, insa lipsiti de succes.

       Tu, esti fericit?