Dead story

              

     

        Ea, atat de firava. Iar el, un demon pe 4 roti. Povestea celei mai bune prietene a mele. Cine ar fi crezut ca un inger se poate iubi cu un demon ? Cine ar fi crezut ca focul cu apa ar putea avea un legamant de suflet ?
Totul incepuse in iad, unde era locul lui. Ea, atrasa de acele masinarii care scoteau un "zgomot" de ti se impietria inima, iar el ,traind alaturi de aceste masinarii si sorband din plin acel "zgomot".In mijlocul iadului, el era intotdeauna castigator, iar ea se indragostise de raul pe care-l facea el. Prietena mea, intotdeauna imi povestea cat de frumosi erau ochii demonului, ochii verzi. Se uita in sufletul meu si-mi povestea cu lacrimi in ochii si cu zambetul pe buze cat de frumos se cunoscusera. Cat de frumoasa era ziua in care el a pasit in rai. Cat de frumos era chipul lui luminat de soarele care stralucea asupra lor. Cat de frumos ardea el in flacari. Iar ea, se atinsese de inima lui,fara sa se arda. Ii linistise jarul care inca mocnea, iar el incepuse s-o iubeasca, incet incet intre rai si iad se facuse pace. O vedeam cat de fericita e, ii vedeam ochii stralucind, zambetul care nu inceta sa ii apara pe fata.Ea,era fericita.El,era fericit langa ea.Sub soarele puternic ei isi traiau cea mai frumoasa poveste de iubire. Fie ca in rai sau in iad era vreme urata sau posomorata, ei ieseau din acel tinut si isi traiau fericire doar cum ei stiau.Ii vedeam cum se luau in brate tot mereu,cum se tineau de mana oricunde se duceau,cum o saruta pe frunte atat de suav cum ii atingea fata lui arsa cu mangaieli tandre, cum fugeau in lume, fericiti, pe 4 roti. Minute dupa minute, ore dupa ore, zile dupa zile, saptamani dupa saptamani, luni dupa luni fericirea lor nu inceta sa dispara. Pana cand..ea ramasese blocata in micul ei colt din rai, iar el nu mai putea sa ajunga la ea. Se luptase cu toti gardienii raiului, in zadar...el plecase dezamagit cu o parte din ea..
O vedeam plangand, suferind, raiul devenea din ce in ce mai intunecat. Imi luasem inima in dinti si coborasem in iad, m.am dus la el si am inceput sa urlu, aruncam peste tot foc, ii ceream socoteala pentru ceea ce facea cu prietena mea. Iar el, demon fiind, se juca cu mintea mea. Se urca in rai, trecand portile, apoi coborea din nou in iad si tot asa , la nesfarsit. Pana cand spusesem "stop!". Ii explicasem ,ei, ca timpul va trece. Amintirile vor ramane, iar el e un demon si asa va ramane mereu, indiferent cat de mare a fost lumina iubirii. El va ramane cu jocurile sale de foc, iar ea va trebui sa continue sa cante la harpa din micul ei colt de rai. A inteles, timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, razboiul reincepuse, iar ei ..se uitasera..
Pana cand...mda, pana cand...ea se reintorsese in iad, avea un dor nebun de a mai auzi acel "zgomot". Imi povestea mai mereu ce rau o macina acel dor... Uitandu-se prin jur, il zarise, era ca prima oara, pe 4 roti , arzand in flacari ...mainile incepusera sa ii tremure, in ochii se stransesera lacrimile pline de amintiri vechi si pe fata ii aparuse un zambet plin de savoare...dar.. langa el aparuse o fata necunoscuta, o comparase cu Alba-Ca-Zapada, dar observase ca purta niste cornite si la fel ca si el, ardea in flacari. Observase de prima data, ca iubirea lor era doar de dragul iadului, de dragul de a trai in flacari..
Ochii lor se reintalnisera, acei ochii caprui si acei ochii verzi cu biluta se reimbratisara. Ochii lor nu incetau sa se indeparteze.
Venind la mine, cu graba, imi spusese cu sufletul la gura cat de mult dorea sa fie ea cea care il intorcea din nou in rai. Cat de mult dorea sa-i mai revada zambetul. Si de fiecare data ii spuneam : "Demonii raman demoni. Ochii verzi nu se uita niciodata, iar scrumul din iubirea aceia stinsa nu a fost suflat de tot. Ramai in raiul tau, lasa-l sa arda in iadul lui. Si nu uita ceva, demonii tot la lumina ingerilor ajung, unii dintre ei." ..